Iluzie, Deziluzie și Echilibru în Dezvoltarea Personală (DP)

Industria Dezvoltării Personale (DP) are în ultimii ani, la nivel mondial, un ritm de creștere exploziv, aflându-se din acest punct de vedere pe locul al doilea, după industria IT&C. Reprezintă un ansamblu de activități, tehnici și metode prin care omul poate deveni mai bun în domeniile dorite (personal, social, profesional, spiritual etc.) și prin care își poate crește calitatea vieții.

Transformarea „dezvoltării personale” într-o „știință a succesului” a avut loc la începutul secolului XX în America, fiind marcată de publicarea unor cărți de referință: „The Law of Success” (1928) și „Think and Grow Rich” (1937) de Napoleon Hill și „How to Win Friends and Influence People” (1937) de Dale Carnegie.

Se afirmă că DP este indispensabilă pentru o viață împlinită. În aceeași măsură, ea poartă cu sine miraje ce pot duce la deziluzii și dezechilibre periculoase.

Care sunt conceptele din DP, care înțelese și folosite greșit, pot genera astfel de consecințe?

1. Gândirea pozitivă absolută

Este probabil cel mai cunoscut concept din DP. Este cel care susține atitudinea orientată către succes și cel care construiește mental situații de viață cu desfășurare și finalitate în acord cu așteptările individului. Gândirea pozitivă are nenumărate efecte benefice, demonstrate științific. Importanța ei este incontestabilă.

Însă doar a gândi nu este suficient. A acționa în consecință este esențial, iar a acționa consecvent și perseverent este partea care asigură succesul.

A gândi „doar” pozitiv nu este realist. A gândi și critic asigură evaluarea corectă a situațiilor, evitarea contextelor de manipulare și adoptarea deciziilor bune.

A gândi „că totul va fi bine” doar pentru că îmi repet mental și chiar emoțional un anume scenariu dorit, poate avea consecințe negative. Planificarea, evaluarea riscurilor și pregătirea pentru evitarea lor, sunt aspecte fără de care „gândirea pozitivă” nu ar putea genera o conduită echilibrată și matură.

„Gândirea pozitivă” este necesară, dar insuficientă.

2. Creșterea încrederii în sine

Este un proces important în orice demers al DP. (Re)dobândirea puterii personale, autonomiei, dezvoltarea unor abilități dorite, sunt aspecte cheie ale DP.

Problema este că încrederea, odată ce depășește un nivel echilibrat, se transformă în infatuare. Ea are implicații negative în relaționarea cu ceilalți, în evaluarea obiectivă a realității, în construcția demersurilor pentru atingerea obiectivelor. Infatuarea conduce la dezvoltarea unor comportamente agresive, a unor atitudini nepotrivite, schimbă conduita și caracterul.

Creșterea încrederii în sine dincolo de un nivel sănătos, are ca efect principal supradimensionarea orgoliului, ceea ce face ca individul să perceapă lumea dintr-o perspectivă distorsionată, fals pozitivă, de omnipotență și omnisciență.

Unul dintre cele mai mari riscuri ale DP este exacerbarea egoului.

3. „Limitările țin doar de mintea noastră”; „Totul este posibil”

Atât universul în care trăim, cât și ființa umană sunt guvernate de niște reguli și coordonate clare. Multe dintre ele sunt cunoscute. Ele implică reglementări sociale, culturale, politice, economice, profesionale, legale, financiare etc.

Fiecare persoană are o moștenire genetică și una psihologică transgenerațională. Fiecare persoană are o structură de personalitate, un temperament, anumite abilități și aptitudini, un tip de caracter, anumite nevoi, dorințe și aspirații, un set de convingeri și credințe și multe alte caracteristici unice. Există și liberul arbitru care permite alegeri individuale. Parte din alegeri se subordonează celor de mai sus, parte sunt complet independente de orice.

Potențialul uman este mult mai vast decât a reușit omul până acum să îl concretizeze la scară mare. Universul oferă un număr infinit de posibilități. În același timp accesarea lor este finită și determinată de reglementările externe și configurațiile interne ale fiecărei persoane.

NU orice este posibil. NU oricine poate face orice, oricând, oriunde, oricum, oricât.

4. „Dacă îți dorești cu adevărat, reușești”; „Dacă vrei, poți”

Realitatea este că dorința oferă doar o cantitate de energie limitată pentru o scurtă perioadă de timp. Este ca un drog care provoacă o stare euforică, urmată de o stare de dezamăgire. Cât timp a trăit-o, persoana a reușit să facă prea puțin din ce și-a propus.

Motivația este una dintre cele mai volatile și inconstante stări pe care le poate avea o persoană. Oboseala, factorii perturbatori, stresul, nereușitele pot reduce cu ușurință și rapiditate nivelul inițial ridicat al motivației. Cheia este dată de persistența motivațională – capacitatea individului de a face față dificultăților care apar pe parcursul atingerii obiectivului și de a nu renunța la ce și-a propus în pofida tuturor piedicilor.

Disciplina și controlul stresului asigură îndeplinirea obiectivului, motivația îl setează și îi oferă sens.

Fiind un instrument puternic, dezvoltarea personală are nevoie să fie mai întâi înțeleasă și apoi integrată într-o măsură potrivită. Vigilența, gândirea critică, auto-controlul, claritatea sunt indispensabile pentru independența decizională care susține dezvoltarea și nu iluzia unei dezvoltări. Altfel, practicantul sedus riscă să se auto-manipuleze și să fie manipulat.