Perfecționismul este considerat a fi o calitate negativă sau un defect pozitiv. Companiile îl cer de la angajații lor, majoritatea high-performerilor îl au, iar cultura performanței aproape că îl impune. Nu știu dacă ai privit vreodată perfecționismul ca fiind o formă a auto-manipulării.
Îți propun o abordare inedită a acestui subiect. Încep prin a explica termenii.
Ce este perfecționismul? Este acea tendință de a impune propriei persoane sau celorlalți, atingerea unui nivel extrem de ridicat de performanță, mai ridicat chiar decât îl cere situația. Exclude greșeala, țintește perfecțiunea și este acompaniat de o auto-evaluare critică și de o preocupare excesivă față de evaluările celorlalți. Prețul plătit pentru stabilirea unor scopuri nerealiste poate fi anxietatea, depresia și burnoutul.
Ce este auto-manipularea? Este o formă a manipulării, intra-psihică, prin care noi acționăm în baza unor convingeri și principii crezând că ne sunt benefice. În realitate ele ne afectează în mod negativ starea psiho-emoțională și obținerea rezultatelor urmărite. Auto-manipularea conduce la auto-sabotare și distorsionează major percepția asupra modului în care trebuie să facem lucrurile.
Îți explic pe scurt 6 particularități care ne conduc la auto-manipulare și care țin de modul în care funcționează mintea perfecționistă (acea parte a minții noastre responabilă pentru perfecționism):
1. Ne determină să percepem realitatea printr-un filtru negativ
Mintea perfecționistă generalizează și absolutizează. Nu este mulțumită decât atunci când facem ceva perfect. Este suficient să existe și cea mai mică greșeală și valoarea întregului va fi anulată. Ori este perfect ori nu este bun de nimic. Mintea caută activ orice element care nu se încadrează în perfecțiune și, odată găsit, decretează nul rezultatul muncii. Ne determină să nu vedem nuanțele și detaliile. Nu recunoaște nici progresele de etapă, nici pe cele finale. Anulează argumentele pozitive, căutând doar erorile. Ne împiedică să vedem aspectele benefice care sunt incluse în orice situație, oricât de negativă ar fi.
- Ne plasează într-o poziție de pierdere – pierdere
Ne cere să atingem perfecțiunea, deși suntem conștienți că nu o putem atinge pentru că ea nu există. Ne ține captivi într-un joc al psihicului din care nu putem ieși câștigători. Mintea perfecționistă setează obiective imposibil de atins, dar care sunt totuși asumate și pentru care se depun eforturi uriașe. Perfecțiunea este precum fata morgana care se îndepărtează de noi pe măsură ce ne apropiem de ea. Ne păstrează într-un cerc vicios în care atât punctul final este nerealist, cât și modul de a-l obține. Nemulțumirea permanentă nu reprezintă modalitatea prin care un proces să fie parcurs fără consecințe major negative pentru starea interioară și pentru rezultat.
- Afectează grav imaginea de sine, stima de sine și iubirea de sine. Le condiționează în raport cu productivitatea și realizările obținute
Mintea perfecționistă spune: ”doar dacă devii perfect, poți avea valoare cu adevărat; doar dacă obții anumite rezultate, meriți să fii iubit, apreciat, susținut; doar dacă demonstrezi ceva, meriți să ai ceea ce este bun pentru tine”. Acestea sunt câteva dintre cele mai nocive scheme mentale. În realitate, valoarea individuală nu este condiționată de niciun factor, ea este independența.
Modelul Comprehensiv al Perfecționismul subliniază faptul că în managementul impresiilor și în auto-monitorizare, există o deformare a imaginii de sine. Cum gradul de acceptare interioară este foarte redus, nici critica exterioară nu este acceptată într-un mod constructiv. Ea provoacă reacții emoționale negative care ne pot face să ne simțim respinși, neacceptați, judecați etc. Perfecționismul își păstrează mereu focusul pe distanță dintre eul actual și cel ideal. Astfel încât, imaginea de sine, stima de sine și încrederea de sine ajung să fie afectate semnificativ din cauza diferențelor dintre modul în care suntem acum și cel în care ne-am dori să fim.
- Este cel mai dur critic al nostru
Prin forme minim invazive până la cele mai agresive, mintea perfecționistă își exprimă nemulțumirea. Criticul interior exclude recunoștința, lauda, încurajarea, susținerea față de propria persoană. În aceeași măsură, nici nu le poate primi pe cele care vin din exterior. Critica este cea care întreține binomul teamă – vinovăție. Ea induce teamă față de posibilitatea de a nu atinge obiectivul și de a nu ne ridica la nivelul așteptărilor. Vinovăția, la rândul ei, are un mecanism pervers de acțiune: în loc să conducă spre schimbare, ne determină să repetăm aceleași lucruri care ne împiedică să corectăm și să avansăm. Vinovăția nu schimbă, ci păstrează fixe exact comportamentele neproductive, ceea ce conduce la alte nemulțumiri și reproșuri.
- Nu permite greșeală și, implicit, îngreunează foarte mult procesul învățării și dezvoltării
El ne face să acționăm în baza unei premise false. Se așteaptă să nu greșim, chiar dacă suntem la începutul învățării unui anumit lucru, sau dacă există condiții dificile, sau dacă suntem într-o etapă de tranziție și nivelul următor este unul foarte ridicat. Practic, perfecționismul, deși se consideră că susține învățarea și progresul, în realitate este cel mai mare blocant al lor. Greșeala este inerentă învățării. A nu suporta greșeala și a o pedepsi, înseamnă respingerea învățării și dezvoltării. Perfecționismul ne ține captivi într-un alt cerc vicios: pentru că nu ne permitem să greșim, nu putem învața cu ușurință, iar asta face ca procesul să devină unul chinuitor și epuizant. În acest fel, atingerea obiectivelor – ori ajunge să aibă un preț prea scump de plătit ori devine imposibilă.
- Se referă la standardele foarte înalte impuse și la regulile schimbate în timpul jocului
Mintea perfecționistă stabilește un lung șir de condiții, foarte greu sau chiar imposibil de respectat. Impune standarde ridicate, care, odată atinse, își modifică automat gradul de accesibilitate. În momentul în care unul dintre ele este atins, se ridică ștacheta și mai sus. Perfecționismul schimbă permanent criteriile și reperele, astfel încât starea de nemulțumire și negativism să aibă justificare. Ideea este ca niciodată să nu simți că ești acolo unde ți-ai propus. Este exclusă starea de bine, adecvare, liniște și împăcare cu cine ești și cu ce faci.
Atingerea perfecțiunii este un mit care seduce și care promite fericirea. În realitate ne compromite, prin activarea unui întreg mecanism mental și social. Ne consumăm toate resursele într-o cursă iluzorie, convinși fiind că acționăm pentru binele nostru și al celorlalți. Comparațiile permanente cu alte persoane și cu cine am putea fi, dar nu suntem încă, produc stări de tristețe adâncă, de frustrare, teamă și obsesie. Gândurile ruminative însoțesc stările de inadecvare și insatisfacție. Stările de depresie și anxietate (mascate de cele mai multe ori) conduc la stări de epuizare mentală, emoțională și fizică. Relațiile cu noi înșine și cu ceilalți, ajung să fie afectate major.
Îți propun să revizuiești fiecare convingere pe care o ai legată de modul în care lucrezi pentru obiectivele tale, să o analizezi ținând cont de aceste particularități și să începi să le modifici. Prin antrenament, comportamentele vor fi și ele diferite. Îți vei crea un nou stil de gândire și simțire, de lucru și de abordare a situațiilor.
Sursă foto: www.rawpixel.com