În literatura de specialitate psihologică, a dominat perspectiva conform căreia atitudinea față de război este complet opusă atitudinii față de pace. Conceptualizările au exclus posibilitatea ca o persoană să fie orientată în același timp și față de pace, și față de război. S-a concluzionat că cele două atitudini se exclud reciproc: cei care pledează în favoarea păcii nu pot să aibă și o atitudine favorabilă în raport cu războiul.
Iată, pe scurt, ce presupun cele două tipuri de atitudini.
Atitudinea față de pace include:
– convingeri ideologice egalitare
– empatie și preocupare pentru ceilalți
– valori ce pledează pentru armonie și egalitate internațională
– tendința de a se angaja în comportamente care promovează pacea
Exclude orice formă de violență.
Atitudinea față de război include:
– convingeri ideologice autoritare
– identificare naționalistă
– valori ce pledează pentru puterea propriului popor
– tendința de a se angaja în comportamente care promovează războiul
Include violența; este acceptabilă pentru atingerea scopului.
A tranșa la modul absolut abordarea păcii și războiului, înseamnă eliminarea gândirii critice, raționale, realiste, integrative. Excluderea războiului doar prin comportament pro-pace și prin atitudini anti-război, echivalează cu o extragere naivă din această realitate. Realitatea se manifestă întotdeauna în formă combinată, compusă din polarități (bine – rău, pace – război, conflict – armonie), în orice aspect al vieții noastre exterioare sau interioare. Soluțiile se impun a fi adaptate la abordarea oponentului, nu la ideologii pozitiv-nerealiste.
Există conducători și popoare ale căror obiective sunt: expansiunea continuă, creșterea resurselor, demonstrarea superiorității, impunerea ideologiei și protecția prin ofensivă. Valorile și credințele le susțin aceste obiective. Atitudinea lor este una favorabilă războiului (a se vedea mai sus ce anume include). Violența, forța și opresiunea sunt considerate modalități necesare, acceptate, justificate de scopul urmarit.
În aceste cazuri, războiul este o opțiune. Devine mijlocul ales pentru atingerea scopurilor.
Nuanțarea atitudinilor față de pace și război se clarifică în momentul în care războiul devine o necesitate pentru țara amenințată sau atacată. Apărarea granițelor, a suveranității și libertății, în contexte extreme, poate fi obținută doar prin implicarea în război. Astfel că atitudinea față de război devine una favorabilă și pentru țară invadată. Atitudinea este una impusă de context și nu una generalizată în raport cu războiul.
La nivel relațional, războiul este conflictul generat de încălcarea granițelor individuale. Păstrând proporțiile, atitudinea negativă față de conflict are nevoie să fie privită nuanțat. A respinge cu totul conflictul înseamnă a permite invadarea limitelor personale (psihologice, mentale, emoționale, fizice etc).
Asertivitatea este atitudinea echilibrată care soluționează conflictul într-un mod corect. Persoana asertivă anunță în mod direct și ferm încălcarea granițelor și propune soluții sau invită la găsirea lor. Dar, în cazul în care negocierea nu este posibilă, se pregătește pentru a rezolva conflictul și se angajează în conflict. Atunci când conflictul devine iminent, protejarea nu este doar un drept, ci devine o obligație.
Dorința absolută de a căuta doar armonia, insistența de a vedea lumea doar în culori deschise și retragerea atenției de la aspectele neplăcute și dureroase poate avea (și are) efecte dezastruoase atât la nivel individual, cât și societal.
Realitatea, așa cum se prezintă ea în acest moment, poate susține binele doar dacă înțelegem cu adevărat și partea întunecată. Gândirea pozitivă este promovată, de ani de zile din păcate, într-o versiune care exclude evaluarea realistă a realității, cunoașterea aprofundată și pregătirea rațională pentru scenariile de pierdere.
Atenția rămâne distrasă de la înțelegerea tipologiilor psihologice și de la dinamică reală, dar ascunsă a relațiilor interpersonale. Ignoranța creează monștri. Oameni cu structuri psihopate, machiavelice și narcisice ajung în poziții de putere absolută și reușesc să dispună de alți oameni. Cu cât este mai ridicat nivelul de putere, cu atât numărul oamenilor afectați este mai mare și modul în care ei sunt folosiți este mai tragic.
Gândirea critică este cea care include analize logice corecte bazate pe fapte și date reale, atât a situațiilor, cât și a oamenilor implicați. Managementul riscurilor presupune inventarul scenariilor probabile și pregătirea concretă pentru cât mai multe dintre ele (chiar pentru toate).
Dacă aceste instrumente nu sunt dezvoltate suficient, manipularea socială, psihologică, financiară, politică, economică, informațională, are toate șansele să ia o amploare fără precedent.
Cea mai dificilă este păstrarea echilibrului cerut de realismul corect în raport cu realitatea. Tendința naturală este de a alege una dintre extreme:
- Negarea realității și trăirea într-o bulă inocentă în care nimic rău nu se poate întâmpla
- Trăirea unor stări intense de teamă, angoasă și disperare care îngheață inițiativele și soluțiile
- Exagerarea pericolului și retragerea în paranoia și susceptibilitate extremă, care transformă orice situație și persoană în amenințări majore
Atitudinea față de pace și război sunt două fațete ale aceleiași monede. Atitudinea față de conflict și armonie sunt indisolubil legate. Gândirea integrativă care depolarizează, include și depășește atitudinile absolute față de aspecte contrare ale realității devine un instrument indispensabil. Ea necesită antrenament și efort conștient constant din partea fiecăruia dintre noi.
Libertatea, autonomia și respectarea drepturilor noastre depind de măsura în care ne păstrăm echilibrul, anticipăm în timp util pericolele și devenim pregătiți să le facem față.
sursa foto: www.canva.com